Header Ads

Header ADS

MIZERIA de pe pereții clădirilor din Galați care nu se vede din Primărie



Presupun că proaspătul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, nu știe de existența acestui graffiti de pe peretele unui bloc din orașul pe care-l conduce. Altfel, cu siguranță, desenul ar fi fost șters deja.


Aș mai fi putut trece cu vederea dacă acest graffiti s-ar fi aflat pe la vreo margine de cartier, însă desenul este chiar în zona centrală a orașului! Și chiar la stradă! Iar în cazul fostului edil Marius Stan, poate aș fi putut înțelege păstrarea a cât mai mult timp al unui astfel de graffiti... Dar în cazul actualului edil Ionuț Pucheanu am mai multe așteptări, ținând cont că, anterior ocupării celui mai mare scaun din Primărie, a condus un serviciu care presupunea, în principal, curățenia orașului.

„Înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe faţadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectură sau pe orice alt tip de construcţii a inscripţiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri şi alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză" este definiţia graffitului. Iar potrivit legii din România, pedeapsa este o amendă contravenţională între 500 şi 2.500 de lei, sumă plătită de părinţi dacă desenatorul de ocazie este minor. Mai mult decât atât, cei care sunt prinşi practicând această formă de artă sunt obligaţi să plătească şi refacerea estetică a zonelor afectate.

Dar la câte desene pe pereți sau garduri sunt prin Galați, se pare că autoritățile gălățene sunt incapabile să țină în frâu acest fenomen. Așa că, logic, ar trebui să le facă să dispară cât mai repede... Dar dacă nu fac nimic în acest sens, nu ar trebui şi ele amendate?


Niciun comentariu

Mesajele care conțin cuvinte obscene, atacuri la persoană, trivialități, jigniri, amenințări, cât și cele vulgare, xenofobe sau rasiste - deoarece încalcă legea - vor fi moderate.

Un produs Blogger.

POȚI SUSȚINE PROIECTUL DETALII DEPIXELATE: